Cum s-a stricat prietenia dintre România si Iugoslavia

În folclor circula si acum vorba ca România are doar doi vecini buni: Serbia (fosta Iugoslavie) si... Marea Neagra. Cele doua tari nu au purtat niciodata razboaie una împotriva celeilalte, ceea ce a constituit un bun exemplu pentru restul Europei. Prietenia aceasta a fost sprijinita de simtamintele celor doua popoare, nefiind deci necesare eforturi diplomatice deosebite.

Cele trei dezamagiri ale României  fata de Iugoslavia
De aceea, este interesant de descoperit cum au rupt cele doua tari relatiile diplomatice în anul 1941, dupa ce în 1921 ele au fost membre fondatoare ale aliantei politico-militare numita Mica Antanta (împreuna cu Cehoslovacia), iar în 1934 ale unei alte aliante politico-militare numita Întelegerea Balcanica (alaturi de Grecia si Turcia), aceasta din urma fiind considerata mai curînd ca o prelungire în sud-estul Europei a Micii Întelegeri. Cele doua aliante aveau însa un lucru comun: prezenta ca membre fondatoare a celor doua state, România si Iugoslavia. Deci, totul parea sa indice o colaborare exemplara. Ce a produs, totusi, în 1941, ruperea relatiilor dintre cele doua tari vecine si prietene?
Demisia lui Titulescu, în august 1936, din postul de ministru de externe al României si venirea în fruntea Consiliului de Ministri al Iugoslaviei (si ca ministru al afacerilor externe), în iunie 1935, a Dr. Milan Stoiadinovici au marcat începutul slabirii relatiilor de prietenie între România si Iugoslavia. Stoiadinovici, prin politica lui de apropiere de Bulgaria, Italia, Ungaria si Germania, a dus la deteriorarea relatiilor dintre cele doua tari. Cu orientarea progermana a lui Stoiadinovici a început practic si dezagregarea Micii Întelegeri si a Întelegerii Balcanice. De ce aceasta orientare profascista a primului ministru iugoslav? Iugoslavia avea foarte bune relatii economice cu Germania, aceasta reprezentînd cel mai important debuseu pentru produsele agricole iugoslave.
Prima dezamagire a României fata de Iugoslavia a fost în 24 ianuarie 1937, cînd Iugoslavia a semnat, la Belgrad, un pact de vesnica prietenie cu Bulgaria, în afara si fara consultarea tarilor Antantei Balcanice, ceea ce a produs o profunda si amara dezamagire în România, care-l considera un gest meschin din partea Iugoslaviei. Scopul principal al Întelegerii Balcanice fusese tocmai reducerea megalomaniei Bulgariei. Întelegerea fusese deci serios lovita de pactul de prietenie bulgaro-iugoslav. Ba mai mult, în 25 martie 1937, Iugoslavia a semnat si un acord cu Italia si încerca sa se apropie si de Germania.
A doua dezamagire a fost suferita de România o data cu destramarea Cehoslovaciei (martie 1939), si o data cu ea a Micii Antante, din care mai faceau parte Iugoslavia si România.
Scopul fundamental al acestei aliante fusese lupta contra revizionismului ungar. Destramarea Cehoslovaciei a avut consecinte extrem de negative pentru România: a disparut un stat aliat, a încetat în mod real existenta Micii Întelegeri, a pierdut principala sursa de aprovizionare cu armament, iar Ungaria si-a manifestat tot mai violent, dupa aceasta data, dorinta de a ocupa Transilvania. Pentru a fi corecti trebuie sa mai spunem un lucru. Încercarea guvernului de la Praga de a determina cercurile guvernamentale de la Bucuresti si Belgrad sa-si asume obligatii de asistenta în cazul unei agresiuni din partea Germaniei s-a lovit de refuzul ferm al guvernului iugoslav, în timp ce guvernul român a adoptat o pozitie ezitanta, ceea ce în ultima instanta echivala tot cu refuz. Vina trebuia, deci, împartita între România si Iugoslavia.
A treia dezamagire a României, vis-á-vis de Iugoslavia, a fost în 1940, cînd Iugoslavia a recunoscut Uniunea Sovietica, cu care a restabilit relatiile diplomatice, tocmai cînd aceasta îsi ridica glasul revendicînd Basarabia (29 martie 1940, discursul ministrului de externe V.M. Molotov în fata Sovietului Suprem). Pentru România era evident ca nu mai putea sa se bazeze pe Iugoslavia.
La începutul anului 1940, România era complet izolata în timp ce Iugoslavia reusise sa-si rezolve toate conflictele cu vecinii României, cu exceptia Ungariei, dar  începuse negocieri si cu aceasta (se vor finaliza în decembrie 1940, doar cu patru luni înainte ca Ungaria... sa atace Iugoslavia!). Aranjamentele erau facute fara stirea României. Paradoxal, Iugoslavia care a colaborat ani de zile cu România în Mica Antanta si Antanta Balcanica a ajuns la o întelegere cu toti dusmanii ei - si ai României - din cauza carora au fost create cele doua Antante.
România începe o politica externa duplicitara
Izolata si aproape disperata, România a început sa faca un joc politic dublu si periculos. Ea voia sa fie simultan cu ambele grupari ce se înfruntau. Desi a acceptat garantiile anglo-franceze (13 aprilie 1939), regele Carol al II-lea a început sa negocieze serios cu ministrul german Fabricius, negocieri care se vor finaliza la 25 martie 1939 printr-un Tratat economic româno-german. Acesta subordona economia României intereselor Reichului. În contradictie cu aceasta  politica periculoasa, Iugoslavia ducea o politica ferma si consecventa profascista, care începînd din iunie 1935 a dus-o si pe ea, aproape pe nesimtite, în mîinile germanilor.
La dimineata zilei de 27 iunie 1940, a aparut brusc stirea referitoare la ultimatumul sovietic înmînat în ajun, la orele 10 seara de catre ministrul de externe sovietic V.M. Molotov lui Gheorghe Davidescu, ministrul României la Moscova. Dupa cîteva zile, Basarabia a fost predata Uniunii Sovietice. Rana cauzata de pierderea Basarabiei nu fusese lecuita cînd Ungaria a cerut Transilvania. Apoi a venit rîndul Bulgariei care a luat Cadrilaterul. Dezastrul României era total. Pierduse o treime din teritoriu si cam tot atît din populatie. Mai mult, în perioada 1940-1941, în urma intrarii trupelor de ocupatie germane (10 octombrie 1940), a puternicului cutremur de pamînt (9/10 noiembrie 1940) si a instaurarii dictaturii antonesciano-legionare (14 septembrie 1940) - urmata la scurt timp de rebeliunea legionara (21-23 ianuarie 1941) - România si-a pierdut practic încrederea în sine. Pe 29 septembrie 1940, România iesise din Întelegerea Balcanica, alianta lipsita de orice consistenta politica. La aceste catastrofe s-a adaugat expulzarea regelui Carol al II-lea (6 septembrie 1940). Succesorul lui, regele Mihai, era  tînar si lipsit de experienta. Tot ce construise România în perioada interbelica se naruise. Practic, România pierduse totul.
Schimbari politice în Iugoslavia
La 4 martie 1941, regentul Paul al Iugoslaviei a fost convocat de Hitler. În cursul întrevederii avute, fuhrerul a pus ca o conditie a mentinerii Iugoslaviei aderarea acesteia la Pactul Tripartit, acest fapt trebuind sa permita tranzitarea prin Iugoslavia a armatei germane spre Grecia. La 25 martie 1941, împotriva vointei exprimate de popor, presedintele Consiliului de Ministri al Iugoslaviei, Dragisa Tvetkovici, a semnat la Viena Pactul Tripartit. Însa la 27 martie 1941, guvernul progerman din Iugoslavia a fost rasturnat în urma unei lovituri de stat conduse de comandantul fortelor armate aeriene, generalul Dusan Simovici, care l-a alungat din tara pe printul Paul, puterea fiind remisa regelui Petru al II-lea, un tînar de 17 ani proclamat însa, cu dispensa, major. Guvernul Simovici a refuzat sa ratifice aderarea Iugoslaviei la Pactul Tripartit.
Stirea a fost repede difuzata si în România. K.St. Pavlovici, fost prim secretar al ambasadei iugoslave la Bucuresti relata în 1964 într-un articol intitulat Iugoslavia si România în 1941, publicat de Universitatea din Colorado, SUA: "Presa romana mai avea înca putinta de a se exprima liber într-o oarecare masura. Ea s-a folosit de aceasta libertate limitata pentru a scrie în termeni foarte favorabili Iugoslaviei, subliniind faptul ca ea s-a hotarît sa-si apere independenta. Românii erau convinsi ca iugoslavii vor depune o puternica rezistenta, ca armata iugoslava va înfrunta cu tarie pe germani, ca sîrbii nu se vor lasa omorîti atît de usor. Prin aceste laude aduse Iugoslaviei, presa înfiera în mod indirect Germania... Cercurile oficiale considerau revolutia de la 27 martie drept o greseala nebuneasca. Poporul român era entuziasmat. Iuliu Maniu, conducatorul P.N.T, a organizat manifestatii studentesti în favoarea Iugoslaviei. Guvernul român a hotarît sa închida temporar Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti si Scoala Superioara de Comert. În timpul noptii, persoane necunoscute au scris pe peretii caselor Traiasca Iugoslavia!. În timpul zilei aceste lozinci erau sterse de politie. Într-un restaurant în care am luat masa, cînd am cerut nota de plata, am vazut spre surprinderea mea ca pe ea era scris de casier Vivent les Serbes ! si chelnerii au refuzat sa primeasca bacsis".
Guvernul Simovici a cerut asistenta Sovietelor, care au raspuns prin încheierea, la 6 aprilie 1941, a unui Pact de amicitie si neagresiune. Hitler, considerînd acest fapt ca o ofensa grava, a dat ordin trupelor sale, care erau deja masate de-a lungul frontierei de nord a Iugoslaviei, sa înceapa imediat Blitzkriegul, contra tarii "tradatoare". Rusia Sovietica nu a intervenit în ajutorul aliatei pe motivul ca nu se angajase sa ofere acesteia decît o neutralitate binevoitoare. La 6 aprilie 1941, Germania si Italia au atacat Iugoslavia. Cîteva zile mai tîrziu, Iugoslavia a fost atacata si de Ungaria (11 aprilie 1941) si de Bulgaria (19 aprilie 1941). Iugoslavia va capitula pe 17 aprilie si va fi ocupata deplin în cursul lunii mai.
Primele obuze germane cazute asupra Iugoslaviei au fost trase de pe malurile românesti ale Dunarii. Generalul Antonescu a permis germanilor sa foloseasca teritoriul României pentru a-si lansa atacul asupra Iugoslaviei. Aviatia germana care a bombardat capitala iugoslava a ucis 17.000 de persoane. Antonescu a îndeplinit însa ordinele ce i-au fost transmise de Hitler prin Killinger, dar niciodata nu a atacat-o direct si nici nu a ocupat partea sîrbeasca a Banatului, deoarece si-a dat seama ca poporul român nu l-ar fi sustinut în aceste doua actiuni.
Ispita cu Banatul sîrbesc
Germanii si italienii au încercat sa ispiteasca pe români cu perspectiva unei împartiri a Iugoslaviei, prin care României i s-ar fi atribuit partea vestica a Banatului, teritoriu pe care tratatele de la Paris l-au atribuit sîrbilor. Prin diferite comentarii de presa se cauta a se face atmosfera favorabila acestei idei, utilizîndu-se anumite atitudini neloiale ale sîrbilor fata de români atît mai vechi, cît si mai noi; printre acestea ar fi fost si incursiuni ale avioanelor sîrbesti asupra Banatului românesc în timpul în care România suferea dubla amputare: Transilvania de Nord si Dobrogea de Sud; chipurile ar fi existat si oarecare contacte maghiaro-sîrbesti tinzînd la împartirea Banatului românesc. Dinu Bratianu si Iuliu Maniu au sfatuit însa pe Antonescu sa nu permita marea greseala de a întreprinde o actiune militara împotriva Iugoslaviei.
Presa româneasca începuse si ea, ce este drept, sa ceara partea sîrbeasca a Banatului. Ea a lansat chiar o campanie în favoarea românilor din Timoc. Ministrul secretar de stat Mihail Antonescu a primit în audienta o delegatie de români din partea sîrbeasca a Banatului. Ea a cerut ministrului sa încorporeze la România aceasta parte a Iugoslaviei. Aceeasi delegatie a fost primita si de Victor Cadere, ambasadorul român la Belgrad. El a organizat întruniri speciale ale minoritatii române din Iugoslavia la care s-au facut aceleasi revendicari.
Ministrul german din România, baronul Manfred von Killinger, a insistat pe lînga guvernul român ca sa atace Iugoslavia. Generalul Antonescu însa a vrut cu orice pret sa evite un razboi cu tara vecina. El a respins oferta germana de a ocupa partea sîrbeasca din Banat, de unde se retrasese armata iugoslava. Spera, totusi, sa nu distruga în mod iremediabil legatura de prietenie dintre România si Iugoslavia. Formuleaza o singura conditie, acceptata de Berlin: Ungaria sa nu anexeze Banatul sîrbesc.
Solidaritatea poporului român cu popoarele din Iugoslavia
Din articolul aceluiasi Pavlovici (pe care îl vom folosi si în alte parti ale acestui studiu) aflam pe larg si despre unele dovezi ale solidaritatii românilor cu vecinii lor din sud-vest, agresati de germani, unguri si bulgari: "Retragerea armatei iugoslave era considerata ca temporara si românii se asteptau la o batalie hotarîtoare din  partea ei. Un bombardier iugoslav s-a prabusit lînga Cîmpulung, în muntii Carpati. Toti membrii echipajului au fost gasiti morti. Noua cadavre carbonizate au fost înmormîntate cu onoruri militare de catre sateni. În biserica satului, plina pîna la refuz, dupa oficierea serviciului religos funebru, preotul local, un român, a tinut urmatoarea predica: Jur ca noi, adica fiecare om din sat si eu, preotul lor, vom veghea cu devotament asupra ramasitelor acestor ilustri luptatori. Ei au cazut pentru apararea patriei lor. Ei au murit din cauza acestui dusman nefast al omenirii care se numeste Adolf Hitler. Mamele, sotiile, surorile si fiicele acestor eroi sa stie ca mamele, sotiile, surorile si fiicele noastre vor apara sfintele lor morminte. Vom pune flori pe aceste morminte pîna la victoria celora de partea carora sta dreptatea. Apoi, daca altfel le va fi dorinta, ramasitele acestor oameni care le-au fost scumpi, vor fi transportate în propria lor tara eliberata, marita si iubita.
Un alt bombardier iugoslav s-a prabusit lînga Constanta, Pilotul a murit, iar toti membrii echipajului au fost grav raniti. Desi Constanta era plina de trupe germane, pilotul mort a fost înmormîntat cu onoruri militare. La procesiunea militara, în fruntea careia se afla muzica militara, au participat toti ofiterii regimentului de cavalerie, al carui colonel suprem era regina Maria a Iugoslaviei. Au mai participat si reprezentanti oficiali ai unitatilor românesti stationate la Constanta, împreuna cu un mare numar de civili. Colonelul Adrian Dumitriu, comandant al regimentului de cavalerie a fost tras la raspundere pentru aceasta demonstratie pro-iugoslava si scos la pensie...
 Deseori se produceau ciocniri deschise între multi oameni simpli si germani. Felul în care acestia îi tratau pe prizonierii de razboi iugoslavi era adesea odios. Au fost momente cînd românii se certau cu paznicii ca acestia sa dea pîine prizonierilor iugoslavi înfometati. O data, pe cînd un grup de prizonieri trecea prin orasul Giurgiu de pe malul Dunarii, un soldat român vazîndu-i în ce stare erau, s-a napustit într-o brutarie, a scos din buzunar toti bani pe care-i avea si i-a spus brutarului: Ia toti banii acestia si da-mi pîine de ei. Ce vreti sa faceti cu atîta pîine, a întrebat brutarul. O iau pentru sîrbi. Brutarul privind pe fereastra a vazut o coloana lunga de ofiteri si soldati iugoslavi miscîndu-se încet pe drum. Fara nici o sovaire, a alergat în strada si a început sa le împarta tot stocul lui de pîine, proaspat scoasa. În curînd, i s-au alaturat si alti români si formînd un lant, au trecut pîinile din mîna în mîna pîna la cei din coloana."
Motivul ruperii relatiilor: recunoasterea de catre România a Croatiei
lui Ante Pavelici
La 27 aprilie 1941, membrii ambasadei iugoslave au primit instructiuni din partea guvernului iugoslav ca ruperea relatiilor diplomatice cu România sa se faca numai în cazul cînd aceasta din urma va recunoaste statul croat, proclamat independent pe 10 aprilie 1941, sau daca România va ocupa vreo parte din teritoriul iugoslav. Contextul era totusi putin bizar. Aceste instructiuni erau date în conditiile în care regele Petru al II-lea al Iugoslaviei si guvernul lui Dusan Simovici erau deja în exil la Ierusalim, înca din 17 aprilie 1941. La Belgrad se instalase deja un guvern marioneta care colabora cu autoritatea militara de ocupatie germana. Iugoslavia a fost apoi împartita între Germania, Italia si Ungaria, iar Croatia devenea un stat satelit al Germaniei sub dictatura lui Ante Pavelici, seful ustasilor.
În seara zilei de 6 mai 1941, postul de radio Bucuresti a difuzat o declaratie oficiala din care reiesea ca guvernul român luase hotarîrea de a recunoaste Croatia lui Ante Pavelici. Sa spunem totusi ca Antonescu a fost mult timp, aproape trei saptamîni, singurul conducator din alianta progermana, care se abtinuse sa o faca, asa cum de altfel facusera imediat Laszlo Bardossy prim-ministru al Ungariei, episcopul Josef Tiso, conducator al Slovaciei si regele Boris al III-lea al Bulgariei. Venise vremea rupturii dintre români si sîrbi. Era pentru prima data în istorie cînd urma sa se rupa relatiile diplomatice dintre aceste doua tari legate printr-o prietenie istorica si prin religie, prin lupta comuna si suferintele din trecut, precum si prin interesele lor similare. Ambasadorul iugoslav la Bucuresti, Avakumovici, a aranjat cu legatia Statelor Unite ca acesta sa se ocupe de interesele iugoslave în România. Acest aranjament a fost facut cu primul secretar al legatiei SUA, Webb Benton.
Avakumovici,  la Antonescu si regele Mihai
În ziua de 14 mai 1941, ambasadorul iugoslav a avut ultima întrevedere cu Antonescu. Acesta din urma i-a amintit de ultima convorbire pe care a avut-o imediat dupa evenimentele din 27 martie 1941, la care a adaugat în acel moment: "Vedeti ca am avut dreptate. V-am spus ca nu veti fi în stare sa rezistati puterii germane. Regret foarte mult ca ruptura dintre tarile noastre s-a produs în timpul functiei mele". "Nu noi am fost aceia care am provocat ruptura" a raspus ambasadorul. Si a continuat: " Am trecut cu vederea faptul ca germanii s-au folosit de aerodromurile românesti pentru a bombarda Belgradul. Am trecut cu vederea si faptul ca ei au atacat Iugoslavia de pe malul românesc al Dunarii. Un singur lucru nu-l puteam trece cu vederea si anume recunoasterea Croatiei ca stat independent". "Eu m-am alaturat Axei, a raspuns generalul, si în consecinta ader la politica ei. Ceva mai mult, sînt absolut sigur de victoria Germaniei". 
În aceeasi seara, diplomatul român Alexandru Cretzianu a venit la ambasada iugoslava pentru a-si lua ramas bun de la ambasador în numele guvernului român. Dupa ce au terminat convorbirea oficiala, Avakumovici, care era în relatii de prietenie cu Cretzianu, l-a întrebat: "Spune-mi te rog, si aceasta ca prieten, ce era nevoie de recunoasterea independentei Croatiei lui Pavelici?". Cretzianu a spus pe un ton linistit si sincer: "Daca sînteti prietenul nostru si sînt sigur de acest lucru, de ce puneti o astfel de întrebare cînd stiti foarte bine ca hotarîrea nu depinde de noi?"
Pe la orele 8 seara, Avakumovici a fost primit de rege. Ambasadorul s-a mirat de aceasta convocare, deoarece nu se obisnuia ca suveranul sa-si ia ramas bun de la un ambasador care a rupt relatiile diplomatice cu tara sa. Audienta a fost scurta si graitoare prin ea însasi. Curînd, s-a putut vedea ca generalul Antonescu a preferat sa nu o informeze pe Majestatea Sa ca s-au rupt relatiile diplomatice dintre cele doua tari. Regele credea ca ambasadorul va pleca, dar ca în locul lui va ramîne un însarcinat cu afaceri. A fost surprins cînd a aflat adevarul si a protestat ca generalul Antonescu nu-l tinea la curent cu evenimentele în curs. De asemenea, ca ziarele nu-i erau aduse regulat. De aceea, nu stia absolut nimic de ruptura dintre Iugoslavia si România. El a evitat sa discute chestiuni politice si l-a rugat pe ambasador sa transmita cele mai calduroase salutari varului sau primar, regele Petru al II-lea. Maria, mama regelui iugoslav, era sora lui Carol al II-lea, tatal regelui român Mihai I.
Membrii ambasadei iugoslave au parasit România plecînd în Palestina. Sa-l lasam însa pe Pavlovici sa descrie despartirea de România. "Cînd capitanul a ordonat de pe puntea de comanda: Cu toata viteza înainte!, Constanta s-a contopit cu vastul tarm cenusiu. Am trecut pe lînga far. În fata lui statea ca un simbol al propriilor noastre nenorociri, o silueta singuratica: o santinela germana. Purta uniforma gri de campanie si sinistrele cizme negre. Nu i se vedea fata din cauza tipicei caschete mari de otel. Am stat cu ambasadorul nostru multa vreme pe puntea superioara a vasului Regele Carol I uitîndu-ne în tacere la apa marii în timp ce vasul îsi croia drum prin valurile Marii Negre. În seara aceea, ultimul nostru gînd a fost la România, tara care a fost cîndva semeata si libera."

Cancerul din baie. Substanţele cele mai periculoase din cosmetice

Şamponul, pasta de dinţi, săpunul şi detergentul, loţiunile şi cremele hidratante sunt numai câteva dintre produsele pe care le folosim zilnic. La magazin, în faţa rafturilor pline, suntem atraşi de ambalaje frumoase, care promit efecte miraculoase, şi încercăm să le găsim pe cele mai potrivite pentru noi. Câţi dintre noi citesc însă etichetele cu ingredientele unui şampon, de exemplu? Şi câţi ştiu să interpreteze prescurtările trecute acolo?

Un institut privind siguranţa şi sănătatea consumatorilor americani a descoperit că, dintre substanţele chimice folosite în produsele pentru igiena personală, 884 sunt toxice. Dintre acestea, 125 pot cauza chiar cancer, atrag atenţia oamenii de ştiinţă. Astfel, anumite substanţe din pasta de dinţi, loţiuni sau creme solare, şampon, balsam, spumantul de baie şi detergenţi, folosite regulat, intră în contact cu alte substanţe şi pătrund gradat în corp, fiind foarte periculoase. Ele pot afecta ficatul, plămânii, inima şi creierul, pot provoca dermatite de contact, diferite tipuri de cancer, cataractă sau alte boli ale ochilor. Este o otrăvire treptată, susţin specialiştii.

Substanţa cea mai des pomenită în studiile de specialitate privind efectele nocive ale cosmeticelor este SLS, cunoscută şi sub numele de SDS, ingredient prezent mai ales în şampon, pasta de dinţi şi spumantul de baie.

Foarte ieftină- fiind suficientă o cantitate mică pentru a produce multă spumă, în combinaţie cu sarea de baie- este folosită la fabricarea produselor de igienă personală. Printre simptomele expunerii se numără: senzaţii de arsură, tuse, strănut, laringită, dureri de cap, greaţa şi vomă. Urmează căderea părului, stări de oboseală accentuată şi slăbirea sistemului imunitar. Pentru a vă da seama de puterea sa, este suficient să precizăm că, la nivel industrial, substanţa este folosită la curăţarea garajelor, degresarea motoarelor şi spălarea automobilelor.

Cele mai periculoase substanţe din produsele cosmetice:

Compuşi de aluminiu sau săruri. Sărurile de aluminiu, cum ar fi clorhidratul de aluminiu şi zirconiu din aluminiu, sunt utilizate în mod obişnuit în antiperspirante. Unele studii asociază utilizarea acestora cu cancerul de sân. Aluminiul poate afecta şi copilul nenăscut, cu care intră în contact prin placentă şi laptele matern. Aluminiul din cosmetice mai poate provoca dermatite de contact, dar şi Alzheimer.

Coloranţii artificiali. Fără coloranţi, majoritatea cosmeticelor ar fi galbene sau maro. Principalul motiv de îngrijorare legat de coloranţi este că acestea sunt cancerigene. Cu toate acestea, dintre toate ingredientele cosmeticelor, coloranţii trebuie să se supună celor mai stricte reguli, iar cei care au fost responsabili pentru îmbolnăvirea de cancer a animalelor sau oamenilor au fost interzişi. Culorile sunt identificabile prin prefix CI, urmat de un număr de cinci cifre referitoare la structurii sale chimice de exemplu CI12490. 3

Dietanolamina (DE A) este utilizată ca agent de emulsionare şi de spumare în cosmetice şi detergenţi de vase. DEA poate afecta hormonii, funcţionarea celulelor şi dezvoltarea. Aceasta interacţionează cu nitriţii conservanţi sau contaminanţi într-un produs sau cu oxidul de azot în aer pentru a forma NDELA cancerigenă pe piele. Este uşor absorbit prin piele şi se acumulează în organe. DEA include: cocamide DEA, cocamide MEA, Fosfat DEA-cetilic, DEA Oleth-3 fosfat, lauramide DEA, linoleamide MEA, myristamide DEA, oleamide DEA, stearamide MEA, TEA sulfat de lauril, trietanolamina (TEA).

Talcul este un ingredient pudră al cosmeticelor, folosit pentru a absorbi umezeala. Potrivit unui studiu publicat în anii ‘90, talcul poate fi una dintre cauzele cancerului ovarian. Cu toate acestea, mai multe cercetări făcute în ultimii ani au arătat că talcul nu este dăunător atunci când este folosit conform instrucţiunilor.

Parfumul. Aromele şi parfumurile sunt adăugate în produsele cosmetice pentru a le oferi un miros mai frumos şi pentru a fi mai atrăgătoare. Cosmeticele fără miros se vând mai prost decât cele care au o aromă plăcută. Aproximativ 95% dintre produsele chimice utilizate în arome sunt sintetice, derivate din compuşi de petrol. Potrivit mai multor studii realizate în ultima vreme, parfumurile provoacă dureri de cap, ameţeli, reacţii alergice, decolorări ale pielii, tuse şi iritaţii ale pielii. De asemenea, acestea provoacă depresii, astm, cancer, defecte de naştere şi afectează sistemul nervos.

Triclosanul se găseşte în pasta de dinţi, deodorante, săpunuri, apa de gură. Se descompune în apă pentru a forma o dioxină şi poate dezvolta rezistenţă la anumite antibiotice.

Parabenii includ ingrediente precum parabeni metilparaben, propilparaben şi Butylparaben. Acestea sunt utilizate în produsele cosmetice pentru a preveni contaminarea microbiană şi sunt folosite drept conservanţi. Numeroase grupuri susţin că parabenii au legătură cu bolile de inimă şi cancerul la sân.

Siliciul. Cu toate că siliciul nu este dăunător, atunci când acesta este contaminat cu siliciu cristalin, acesta devine cancerigen. Producătorii de cosmetice nu sunt obligaţi să publice lista cu agenţi care contaminează substanţele, astfel că nu îl veţi vedea niciodată pe etichetele produselor.

Secretul longevitatii

Din cele mai vechi timpuri omenirea a cautat secretul "tineretii fara de batranete si vietii fara de moarte", de cele mai multe ori confundand nemurirea cu longevitatea. Nemurirea in plan fizic este imposibil de atins, organismul uman, ca si toate celelalte sisteme materializate in plan fizic, supunandu-se legii universale a ciclicitatii - formare, dezvoltare, dezintegrare. Putem insa trai mai mult ?

In antichitate, cei mai multi cautatori ai secretului longevitatii au incercat sa il gaseasca in tot felul de sisteme materiale mai mult sau mai putin vii, considerandu-le un fel de "magazii" ale esentei vietii umane, bazandu-se pe ipoteze derivate din crezul ca tot ce ne inconjoara in aceasta lume se constituie ca o anexa harazita sprijinului dezvoltarii noastre. Astfel s-au incercat diverse elixire din plante, preparate dupa niste retete foarte complicate, pulberi de cristale, aliaje de metale sau alte preparate ale chimistilor, etc. A fost omis un singur sistem: propriul organism. Mari maestri spirituali au descoperit ca secretul longevitatii se gaseste in noi insine.

Organismul uman este un sistem complex constituit din trei elemente majore: materie fizica, energie si inteligenta. Inteligenta concreta, cu alte cuvinte ratiunea, ia nastere din interactiunea primelor doua elemente, si sre rol definitoriu ca factor perceptiv, decizional si coordonator al actiunilor noastre cotidiene, ea fiind deci elementul prin care vom reusi armonizarea dintre materie si energie, si conservarea acestora. Prin intermediul ratiunii si a atributelor ei (perceptie, decizie, coordonare) se poate realiza controlul asupra proceselor ce au loc la diferite nivele ale elementelor materie si energie, iar prin mecanisme de autodeterminare se poate realiza si autocontrolul proceselor ce au loc la diferite nivele ale elementului inteligenta. Transpunerea in practica al enunturilor de mai sus - care constituie de fapt intregul secret al longevitatii - se face etapizat, ulterior etapele capatand caracter permanent, altfel spus, ele devin un mod de viata. Conservarea energiei si materiei urmareste mentinerea organismului in perfecta stare de sanatate si vitalitate, si este precedata de o prealabila purificare obtinuta prin mijloace clasice.

Postul este cea mai eficienta metoda de purificare a sangelui, a organelor si a tuturor tesuturilor din organism. Cele doua posturi anuale de mai lunga durata (de Pasti si de Craciun) pe langa implicatia spirituala au si o importanta fiziologica, cele doua momente marcand totodata si trecerea de la un tip de dieta la altul, cand, eliminarea toxinelor specifice acumulate devine necesara. Posturile saptamanale au rol de mentinere a starii de curatenie a organismului. Clismele purifica organismul de toxinele ce se acumuleaza in intestin ca urmare a digestiei, prevenind imprastierea lor in organism. Este deosebit de benefica, in special pentru un organism bolnav.

Alimentatia reprezinta unul dintre cei mai importanti factori de care depinde obtinerea longevitatii. Epoca moderna in care traim a afectat destul de serios calitatea alimentelor prin impactul pe care acestea il au asupra starii de sanatate a organismului. Conservantii, stabilizatorii, colorantii, aromatizantii si alti aditivi alimentari constituie elemente pentru care organismul nu detine cai metabolice specifice, ele imprumutandu-le, in cazurile fericite, cu o cheltuiala energetica insemnata sau, mai grav, acumulandu-se in organism. In ambele cazuri, rezultatul este acelasi: organismul sufera, energia se consuma si materia imbatraneste. Pe langa calitatea elementelor, o deosebita importanta prezinta atat modul de asociere cu proteine sau consumul de fructe imediat dupa o masa copioasa sau supraalimentatia genereaza o digestie incompleta care are ca rezultat aparitia unor subprodusi toxici, daunatori organismului.

Tutunul, alcoolul, cafeaua, ceaiul negru sunt alimente deosebit de nocive asupra organismului, multe dintre efectele nedorite pe care le produc fiind ireversibile. Daunatoare sunt si bauturile acidulate, inclusiv apa minerala acidulata, consumate in mod frecvent, acestea destabilizand echilibrul acido-bazic din organism, privandu-l totodata si de unele elemente (calciu, magneziu, fier, etc.). Un efect asemanator il produce si zaharul rafinat.

Mediul inconjurator prezinta importanta prin calitatea aerului si natura campurilor electromagnetice predominante. Aerul intens poluat, pe langa efectele directe ale noxelor, afecteaza conservarea energiei organismului datorita faptului ca este lipsit de ioni negativi, acestia reprezentand aportul energetic atmosferic. Betonul armat din constructii modifica radiatia telurica, creand noduri suplimentare daunatoare in timp. Retelele de inalta tensiune, transformatoarele, emitatoarele si alte surse artificiale de campuri electromagnetice (telefoane mobile, pagere) inhiba functiile epifizei, hipofizei si alte zone din creier, afectand imunitatea prin dezechilibrarea sistemelor energetice ale organismului.

Starea emotionala sta la baza mentinerii echilibrului energetic intern al organismului. Reactiile emotionale necontrolate si stresul afecteaza sever vitalitatea si imunitatea, dezorganizeaza energiile interne, ceea ce are ca rezultat aparitia afectiunilor organice de natura nervoasa. In mod voluntar, prin autocontrol mental se pot rezolva problemele emotionale.

Sexualitatea este o mare consumatoare de energie datorita naturii ei creatoare. Momentul conceptiei este insotit de o deplasare de energie dinspre genitori spre noul organism ce va rezulta, aceasta energie avand rol de suport pana la dobandirea de catre fat a propriilor sisteme energetice. In urma raporturilor care nu au ca rezultat conceptia, energia mobilizata de catre parteneri se pierde, ducand la imbatranirea sexuala prematura a persoanelor care practica sexul in mod excesiv. Metodele de practicare a sexului cu conservarea energiei pot fi realizate doar in cadrul cuplurilor constante si nu au intotdeauna rezultatul scontat.

Exercitiile fizice au o deosebita importanta in mentinerea vitalitatii organismului stimuland circulatia sangvina si energetica, intensificand procesele de respiratie si de curatire a tesuturilor si armonizeaza functiile sistemului nervos si a celui endocrin. Sunt recomandate exercitiile usoare, ritmice, corelate cu o respiratie profunda, controlata.

Armonizarea materiei cu energia este considerata ca element cheie in longevitate, armonia fiind generatoare de liniste interioara, de multumire de sine, satisfactie si bucurie - elemente necesare unei bune circulatii energetice intr-un organism sanatos. Un pas important in atingerea si conservarea armoniei este dobandirea claritatii mentale, elementul atat de necesar pentru dobandirea disciplinei in modul de viata. Totodata, claritatea mentala imbunatateste perceptia senzoriala si conceptia mentala bazata pe perceptie, promoveaza stapanirea mentala necesara cultivarii echilibrului emotional. Armonia dintre materia fizica si energie se concretizeaza in viata cotidiana printr-un comportament moderat guvernat de starea de calm mental, un program riguros de alimentatie si odihna, eliberat de orice excese, o mentalitate clara bazata pe intelepciune, incredere de sine si nu in ultimul rand respect. Acesta este secretul longevitatii.

Masoneria, organizatia satanista oculta care conduce lumea

In ultimele doua secole, masoneria nu a facut altceva decat sa-si continue politica duplicitara. Pe fata se declara partizana drepturilor omului si lupta pentru libertate, egalitate etc., dar adevarata lupta a francmasoneriei este pentru obtinerea puterii politice si guvernarea lumii.

Pentru aceasta, lupta cu o ura neimpacata impotriva crestinismului si a libertatii reale a oamenilor, neezitand nici cand este vorba de crime sau chiar genocid. In timpul Revolutiei franceze, masoneria ataca pentru prima data biserica catolica, dorind inlocuirea crestinismului cu o religie pagana.

Masoneria impotriva lui Dumnezeu

Secolul al XIX-lea este secolul ofensivei francmasoneriei impotriva crestinismului. Masonii creeaza scoli laice opuse celor confesionale. Conventul masonic de la Lausanne, intrunit la 6 septembrie 1875, la care au participat 10 consilii supreme din 22 cate au fost convocate, neaga credinta in Dumnezeu.
Consiliile supreme ale Scotiei, SUA, Americii Centrale si Irlandei, intrunite in 1877 la Edinbourgh, denunta deismul declaratiei de la Lausanne. Marele orient al Frantei, intr-un convent din septembrie 1877, suprima articolul 1 din statutul sau, cel care consfintea existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului. Din 1880, Marea Loja Sobolica Scotiana abandoneaza si ea referinta la Marele Arhitect al Universului. La 20 aprilie 1884, Papa Leon al XII-lea emite o bula prin care decreteaza francmasoneria ca “sinagoga lui Satan”. Masoneria este condamnata si de biserica ortodoxa.

Atitudinea crestinismului fata de masonerie

O tendinta constanta a manifestat masoneria in incercarea ei de a penetra in marile biserici crestine prin impunerea unor inalti prelati masoni. Se pare ca acest lucru i-a reusit de mai multe ori, insa atitudinea Bisericii fata de masonerie nu s-a schimbat. Declaratia asupra fracmasoneriei a cardinalului Ratzinger din 1983 spune clar: “S-a pus problema daca nu cumva judecata Bisericii s-a modificat in privinta masoneriei. Judecata negativa a Bisericii este neschimbata in privinta societatilor masonice, deoarece principiile lor au fost totdeauna considerate incompatibile cu doctrina Bisericii, si, prin urmare, aderarea la ele ramane in continuare interzisa. Credinciosii care apar in societati masonice se afla intr-o stare grava de pacat”. Miscarea ecumenica contemporana nu este straina de francmasonerie. Dupa N. Homuth, intreg protestantismul si neoprotestantismul actual, descompuse din punct de vedere eclesiastic, se afla in mrejele francmasoneriei.

Divizarea protestantilor, opera masoneriei

Faramitarea protestantismului este opera unor francmasoni: Wesley, Chalmers, Zinzendorf, Brigham Young, Josef Smith, C.T. Russel. Secte precum “stiinta crestina”, mormonii, martorii lui Iehova, antropozofii, sunt creaturi ale francmasoneriei. Thomas Chalmers, fondatorul Aliantei Evanghelice in 1846, a fost vicepresedinte al organizatiei francmasone Royal Society din Edinbourgh. Presedintele Federatiei mondiale baptiste in 1985, Duke McCall, este francmason din Clubul Rotary. Cultul metodist este si el penetrat de francmasonerie, F.P. Corson, fost presedinte al Congresului Mondial Metodist, este Mare Maestru al Marii Loje din Pensylvania. Episcopul metodist R.A. Mueller, fost presedinte al Consiliului National al Bisericilor NCC (organizatia ecumenica din SUA), este francmason activ. In Suedia, 535 de parohi luterani sunt francmasoni. In Germania, cluburile francmasonice se impletesc cu organisme ecumenice. Sa nu uitam ce se ascunde in spatele francmasoneriei.

Albert Pike, aceasta autoritate a masoneriei (era francmason de gradul 33), in secolul al XIX-lea este cel putin sincer in cartea sa “Morala si dogma” cand recunoaste originea gnostica a francmasoneriei, marturisind ca il venereaza pe Lucifer. Pentru Albert Pike, Lucifer era zeul luminii, iar Dumnezeu cel al intunericului. Practicarea ocultismului de catre unii masoni de grad inalt este un fapt subliniat de multi autori. De exemplu, L. Pauwels si J. Bergier arata ca Societatea Rozicruciana engleza, infiintata prin 1867 de Robert Wentworth Little, isi recruta membrii dintre maestri masoni. Aceasta Societate avea 144 de membri, intre care si Bulwer-Lytton, autorul “Ultimelor zile ale Pompeiului”.

“Golden Dawn”, o organizatie masonica satanista

Din societatea Rozicruciana apare in 1887 o noua societate, The Golden Dawn, alcatuita din cateva dintre cele mai stralucite spirite ale Angliei. Societatea The Golden Dawn era putin numeroasa si era condusa de Wooldman, Mathers si Wynn Wescott. Ea avea ca scop practicarea magiei ceremoniale si obtinerea de puteri si cunostinte initiatice. Societatea era in legatura cu organizatii similare germane, din care unii membri se vor regasi mai tarziu in miscarea antropozofica a lui Rudolph Steiner. Societatea The Golden Dawn l-a avut dupa aceea maestru pe Aleister Crowley. Mathers, dupa ce a ajuns mare maestru al Societatii The Golden Dawn, a fost inlocuit cu celebrul poet Yeats, laureat al Premiului Nobel.

Yeats si-a luat numele de “Fratele Demon este Deus Inversus”. Din societate mai faceau parte: Arthur Machen, scriitorii Blackwood, Stoker (autorul lui “Dracula”), Sax Rohmer, astronomul regal al Scotiei, Peck, inginerul Allan Bennett si sir Gerald Kelly, presedinte la Royal Academy. Dupa marturisirile lor, apartenenta la societate le schimbase felul de-a vedea lumea, iar practicile carora li se consacrasera n-au incetat sa li se para eficace si exaltante.

Aleister Crowley (1875-1947) era membru in The Golden Dawn, ca si in Ordinul martinist si in Ordo Templis Orientis. Crowley a scris multe carti despre magie, fiind pornit foarte mult impotriva creotinismului. El era satanist si se identifica unui “sfant al lui Satan”. Crowley se droga si practica magia sexuala. Samanta aruncata de el va duce la aparitia miscarii hipiotilor.

Comunismul isi are originea in masonerie

In secolul al XIX-lea apare un nou curent satanist sub influenta masoneriei, si anume comunismul. Iluminatii americani, sustinatori ai lui Weishaupt, au initiat in 1829 o serie de conferinte la New York tinute de iluminista engleza Frances “Fanny” Wright. Cei prezenti au fost informati ca Iluminatii intentionau sa uneasca grupurile nihiliste si ateiste cu toate celelalte organizatii subversive intr-o organizatie internationala care se va numi comunism. Clinton Roosevelt (stramos direct al lui F.D. Roosevelt), Charles Dana si Horace Greeley au fost numiti pentru a alcatui un comitet care sa stranga fonduri pentru aceasta actiune. In 1843 este fondat in SUA ritul B’nai Brith (Fiii Aliantei), care este rezervat numai evreilor.

O filiala a acestei organizatii este loja israelita “Alianta Dreptilor”, din care va face parte si K. Marx. Marx si Engels confirma In prefata la cea de-a doua editie a Manifestului Comunist, tiparit la Londra in 1872, ca o societate secreta numita Liga Comunistilor (de fapt, o noua firma a Aliantei Dreptilor) i-a insarcinat cu redactarea si publicarea unui program teoretic si practic al partidului. In 1864 se infiinteaza la Londra Intaia Internationala Comunista. Discutiile preliminare s-au tinut la Londra in Freemasons’ Hall, sediul Marii Loje Unite a Angliei. Liderii primei Internationale erau Marx si cneazul Bakunin (care era francmason de gradul 32 in ritul Scotian Antic si Acceptat).

Internationalismul proletar sub forma socialismului a dat un nou avant ideilor masonice. Razboiul franco-german si caderea lui Napoleon al III-lea In 1870 favorizeaza preluarea puterii in Franta de catre masoni. Din guvernul celor 11, 7 erau francmasoni. La 18 martie 1871 se proclama Comuna din Paris. Victoria finala apartine insa masonilor conservatori, condusi politic de Adolphe Thiers. Aceasta victorie duce la separarea comunistilor de masonerie. Comuniotii isi vor crea organizatii proprii, paramasonice. Ei vor prelua de la masonerie principiul universalismului (internationalismul proletar), deviza “Libertate, egalitate, fraternitate” si unele simboluri masonice (de exemplu steaua cu cinci colturi).

Primul razboi mondial a fost declansat de catre masoni

Primul razboi mondial izbucneste tot in urma unui asasinat masonic. Arhiducele Franz Ferdinand este ucis la Sarajevo in 28 iunie 1914 de catre o societate secreta sarba “Mana neagra”. Arhiducele fusese condamnat la moarte inca din 1912 de catre tribunalul secret al masoneriei. Societatea secreta “Mana neagra” era masonica. Ea isi tinea intrunirile in acelasi local cu al Lojii din Belgrad.

Ce urmarea masoneria prin declansarea primului razboi mondial? Ea isi urmarea planul sau de acaparare a puterii in Europa prin distrugerea vechilor imperii: austro-ungar si tarist. Dupa razboi se infiinteaza, din initiativa preoedintelui american Woodrow Wilson (francmason), Liga Natiunilor, prima incercare de centralizare a puterii politice in lume (primul pas spre guvernul mondial visat de masoni). Ea va fi condusa de fracmasonul L. Boureois. Masoneria a fost implicata si in revolutia din Rusia din 1917.

Revolutia bolsevica din Rusia, condusa si sustinuta de masoni

Prima revolutie este opera masoneriei conservatoare. In guvernul provizoriu, portofoliile cele mai importante sunt ocupate de francmasoni (cneazul Lvov, Kerenski, Tereocenk, Gucikov). Revolutia bolsevica este opera masoneriei revolutionare. Lenin era sprijinit de lojele defetiste europene, iar Leiba Braunstein, zis Leon Trotki, era sprijinit de puternicul ordin masonic evreiesc B’nai Brith, in frunte cu marele bancher Jacob Schiff. Dupa scenariul revolutiei ruse urma sa se desfasoare revolutia si in Gemania si Ungaria. In Ungaria, in urma revolutiei din octombrie 1918, se formeaza guvernul masonic al contelui M. Karolyi. Urmeaza apoi revolutia bolsevica din 1919, condusa de iudeo-masonul Bela Cohen, zis Kuhn.

Uniunea Europeana: vechi ideal masonic

Idealul realizarii Uniunii Europene este un vechi deziderat masonic. El este de fapt primul pas in vederea realizarii unei uniuni mondiale conduse de francmasonerie. Primul pion al masoneriei prin care se dorea realizarea acestei uniuni a fost Napoleon, care declara: “Avem nevoie de un cod european, de o curte de casatie europeana, de o moneda unica, de aceleasi masuri si greutati, de aceleasi legi. Trebuie sa fac din toate popoarele Europei un singur popor”.

In 1929, Aristide Briand, ministrul de externe francez, reia ideea si propune in numele guvernului sau crearea unei structuri federale europene. Planul sau nu este insa bine primit de statele europene.

Sa ne amintim de o veche poveste istorica. Se spune ca un rege dac, pentru a le demonstra supusilor sai necesitatea unirii in fata unui dusman, recurge la demonstratie. El pune intr-o arena doi caini sa se bata. Cand lupta era in toi se da drumul unui lup, iar cainii care pana atunci nu se prea iubeau isi unesc eforturile si ataca fiara. Aceasta strategie o adopta si masoneria pentru realizarea uniunii europene si a unitatii mondiale a statelor, unitate economica, militara si, in ultima instanta, politica. Rolul lupului este jucat mai intai de Hitler, apoi de Rusia si satelitii sai comunisti. De aceea nu trebuie sa ne mire rolul jucat de francmasonerie la aparitia nazismului si a comunismului.

Pasivitatea Frantei, Marii Britanii si a Statelor Unite, la inceput, in fata lui Hitler si apoi in fata lui Stalin nu cred ca au fost doar acte de naivitate politica. Ar insemna sa credem ca guvernele celor trei mari puteri au fost formate din prosti. Pasivitatea celor trei mari puteri in fata dictatorilor a fost gandita pentru a incuraja conflictul si a realiza apoi idealul masonic.

Negocierile privind infiintarea pactului unitar NATO se poarta cu rapiditate pe timpul blocadei sovietice asupra Berlinului (iunie 1948 – mai 1949), iar pe data de 4 aprilie 1949 se semneaza la Washington pactul. Planul Marshall era gandit tot de francmasoni (Marshall era francmason) si se baza pe ideea masonica a integrarii europene.

Bomba atomica le va fi furnizata rusilor prin tradarea unor masoni. Cercurile sioniste vor fi implicate puternic in aceasta tranzactie. Visul masoneriei europene se realizeaza in 1958 prin crearea Comunitatii Economice Europene. In 1991, intalnirea de la Maastricht propune un nou tratat asupra Uniunii Europene. Se urmareste: integrarea economica si sociala a statelor membre, moneda unica, transferul catre uniune al suveranitatii monetare nationale si aplicarea unor sanctiuni pentru tarile membre care se indeparteaza de criteriile stabilite ale convergentei.

Sa mai subliniem un fapt, si anume legatura francmasoneriei cu miscarea iudaica si cu sionismul. Exista o teorie a conspiratiei privind controlul capitalismului occidental de catre evrei. Iudaismul avea in comun cu masoneria lupta impotriva crestinismului. Rabinul Tarphan va spune “Evangheliile trebuie arse fiindca paganismul este mai putin periculos pentru credinta evreiasca decat crestinismul”.

Londra - oraşul simbolurilor oculte

În timp ce autori de literatură ancorată în universul simbolurilor, precum Dan Brown, vânează, în operele lor, misterele masonice în locuri precum Washington DC şi Roma, există minţi a căror atenţie se îndreaptă în direcţia Londrei mistice, după o urmă ce duce spre Isaac Newton şi Jack Spintecătorul, spre Catedrala Sfântul Paul şi faimosul turn One Canada Square, dar şi către teorii ale conspiraţiei şi forţe oculte.

În cel mai recent roman al sau, Simbolul pierdut, Dan Brown îl trimite pe vânătorul de simboluri Robert Langdon într-o nouă aventură. După ce, în scenariile anterioare, eroul a avut de-a face cu Stăreţia Sionului şi cu Illuminati, el se află acum pe urmele francmasonilor şi, încă o data, trebuie să se ia după indicii ascunse, de această data, în peisajul citadin al capitalei SUA, Washington DC, un oraş bogat în conexiuni masonice. Dar poate că ar fi fost mai bine ca Brown să îşi fi început povestea de la rădăcinile francmasoneriei, în capitală britanică, în Londra.

Londra, sau Mila Pătrată, aşa cum i se mai spune oraşului, este istorie şi mitologie materializata, datând încă din perioadă Pietrei Londoneze - o borna străveche, despre care se crede că ar marca locul din care romanii au măsurat toate distanţele în Britania; de asemenea, ar putea fi parte a unui templu antic sau - cine ştie? - piatra din care Regele Arthur a extras sabia Excalibur. Temelia pe care stă Londra este o aşezare întemeiată din vremuri pre-romane, dar cea mai mare influenţa asupra oraşului, aşa cum arată el astăzi, a avut-o proiectul de reconstruire ce a urmat Marelui Incendiu din 1666. Această reproiectare i-a oferit Londrei o mare parte din înfăţişarea să actuală şi a dus la înălţarea celor mai multe dintre marile sale monumente.

Contrar modului de formare iniţial, care şi-a urmat cursul în mod organic şi aleator de-a lungul secolelor, reconstruirea a avut loc potrivit unui imens plan foarte bine ticluit. Unii pretind că ar fi fost vorba, pur şi simplu, despre o încercare de remodelare într-o formă "mai ordonată şi mai raţională"; dar, când stratul subţire al acestei aparenţe este îndepărtat, aspecte esoterice, masonice şi chiar magice ale oraşului ies la iveală.
Avem astăzi obiceiul de a privi secolul al XVII-lea ca pe o perioadă a progresului ştiinţific, când raţiunea a început să zburde liberă, dincolo de barierele superstiţiei. Totuşi, această raţiune a îmbrăcat multe forme, iar geometria, numerologia şi astrologia sacre erau tot atât de respectabile şi de serios practicate ca şi astronomia şi chimia. Era începutul călătoriei spre răspunsurile Universului. Iar în timp ce noi trăim, acum, convinşi că ştiinţa este capabilă să ne ofere toate răspunsurile necesare, în acele vremuri lumea ocultă era privită că o latură mai mult decât complementară, poate esenţială în acest demers, de către oamenii învăţaţi. Iar acest lucru se oglindeşte, astăzi, în realizările lor de atunci.

Francmasonii au apărut tocmai la momentul potrivit pentru marele proiect de reconstruire a Londrei. Aceştia erau ultimul grup de căutători ai cunoaşterii supreme, călcând cu loialitate pe urmele "Colegiului Invizibil" al Rosicrucienilor. În funcţie de cine este întrebat despre subiect, această organizaţie a fost ori un grup conspirativ, ori o societate secretă impenetrabilă, ori o simplă invenţie. Societatea Regală, o instituţie importantă şi astăzi, datează din acea perioadă şi este privită de unii ca o extensie a Colegiului Invizibil. Fondată în 1660, sub denumirea de "Societatea Regală a Londrei pentru Îmbunătăţirea Cunoaşterii Naturale", organizaţia s-a ocupat, iniţial, de studierea unor discipline precum alchimia şi astrologia, tot atât de serios pe cât sunt astăzi tratate ştiinţele exacte. Şi a existat, pare-se, o importantă întrepătrundere între membrii Societăţii Regale, francmasoni şi grupări esoterice chiar mai secrete decât aceasta, aşa cum pare a fi cazul Clubului Cabala. Iar marele arhitect al noii Londre a fost nimeni altul decât Sir Christopher Wren - astronom, geometru, membru fondator al Societăţii Regale, membru al Parlamentului şi arhitect. Planează asupra acestui personaj bănuiala că ar fi fost şi francmason. La 18 mai 1691, anticarul şi biograful John Aubrey nota: "In această zi... are loc o mare întrunire a fraternităţii masonilor adoptaţi la Biserica St. Paul, în cadrul căreia Sir Christopher Wren va fi adoptat ca frate...".

Unii consideră declaraţia o erezie, deoarece Aubrey ar fi repetat, pur şi simplu, ceea ce i s-a spus de către un anume William Dugdale. Totuşi, teoria este susţinută, în ochii multora, prin evidenţa lucrărilor omului în cauză (Wren), îndeosebi a celui mai important monument al sau - Catedrala Sfântul Paul. Lucrând alături de Wren, mai existau două personaje ale căror nume merită menţionate: John Evelyn şi Nicholas Hawksmoor. Cel din urmă era supranumit "arhitectul diavolului", iar legăturile sale masonice nu au fost nicicând puse la îndoială. Alţi francmasoni recunoscuţi, care făceau parte din echipa lui Christopher Wren, erau John James, al doilea supraveghetor numit alături de Hawksmoor, şi Nathaniel Blackerby, responsabil cu banii alocaţi construirii noilor biserici.

Noul Ierusalim
Pentru constructorii noii Londre, oraşul avea să devină Noul Ierusalim. Roma se afla în mâinile catolicilor, aşadar, pentru protestanţi, Londra rămânea singura candidată pentru titulatura de capitală a "credinţei adevărate". Această decizie a fost luată şi pe temeiul unei teorii populare, conform căreia englezii ar fi fost descendenţii Triburilor Pierdute ale lui Israel, dispărute spre Occident, după distrugerea, în 722 î.Hr., a regatului lor amintit în Biblie. Această convingere a venit ca un sprijin pentru aceia care considerau că Britania ar trebui să fie un imperiu global, un adevărat succesor al Romei, cu o capitală - atât religioasă, cât şi laică -, pe măsură.
Mai multe concepte au fost propuse pentru noul plan stradal al Londrei. Toate ofereau perspectiva unor străzi micuţe şi alei, impunând un soi de regularitate. Unele, cum ar fi planurile avansate de cartograful Richard Newcourt, erau pur şi simplu tipare de reţele. Dar atât Wren, cât şi Evelyn, aveau idei mai complexe şi s-a sugerat că planul celui din urmă ar cauta asemănarea cu Sephirotul sau Arborele Vieţii, din Cabala mistică, "cea mai bună hieroglifă a Universului cunoscut şi necunoscut". Cabalismul era o preocupare populară în rândul filosofilor esoterici ai vremii, prin abordările sale matematice şi geometrice, dintre care câteva au fost asociate şi cu francmasoneria.

Evelyn scrisese, anterior, despre modul în care o amenajare atentă a mediului ar putea "influenţa sufletele şi spiritele oamenilor, pregătindu-i pentru reuniunea cu Îngerii buni". În cabalism, îngerii sunt mesagerii dintre lumile fizică şi metafizică. Din considerente practice, în cadrul reconstruirii Londrei, evenimentul remodelării s-a limitat, totuşi, la transformări mai modeste. Dar, în timp ce nu au putut demola străzile după bunul plac, arhitecţii oraşului au amenajat locurile de cult conform planului. Wren a realiniat axa Catedralei St. Paul, astfel încât aceasta să se afle la o distanţă de 2.000 coţi (aproximativ 914 metri) de Temple Bar, la vest, şi la aceeaşi distanţă faţă de St. Dunstan, la est. Catedrala Saint George, a lui Hawksmoor, este la 2.000 coţi de Zidul Londrei. Catedrala Saint John Horselydown a fost amplasată la 2.000 coţi de Monument, iar St. Mary Woolnoth, tot a lui Hawksmoor, se află la aceeaşi distanţă de Christ Church Spitalfields, operă a aceluiaşi arhitect.
Măsura de 2.000 coţi este folosită în cartea biblică a Numerilor la rubrica de reguli pentru construirea de oraşe. S-a lucrat cu ea în studiile moderne asupra geometriei sacre încă din 1662. John Wilkins, vicar în cadrul bisericii St. Lawrence Jewry şi primul secretar al Societăţii Regale, a convertit vechea măsură în unităţi noi, creând etalonul pentru un Nou Ierusalim.

Arhitectul diavolului
Christopher Wren este amintit ca arhitect-şef al Londrei moderne, dar asistentul său, Nicholas Hawksmoor, se ridică deasupra lui în cercurile oculte, graţie celor 12 biserici pe care le-a construit în conformitate cu Actul din 1711. Acestea au produs o rupere de ritm a tradiţionalului stil arhitectural gotic şi au introdus un vocabular geometric nou şi străin, al obeliscurilor, piramidelor şi cuburilor. Presupusul interes morbid al lui Hawksmoor pentru culturile păgâne şi riturile pre-creştine a contribuit la întunecarea reputaţiei sale şi la eronata asociere a masoneriei cu satanismul.
Bisericile lui Hawksmoor se bazează pe un tipar de axe intersectate şi dreptunghiuri, descrise de autor că "reguli fundamentale ale anticilor". Lucrările lui împrumută aspecte din Egipt, Grecia şi Roma, toate venerate de francmasoni. Naosul bisericii Saint George's Bloomsbury este un cub perfect, cu un turn de forma unei piramide. Şapte dintre cheile de boltă sunt decorate cu flăcări, iar a opta poartă numele ebraic al lui Dumnezeu pe o tăbliţa triunghiulară, înconjurată de raze solare; semnificaţia acestui element este obscură. De asemenea, biserica Saint Mary Woolnoth a fost ridicată după ideea cubului în cub. Aceasta trimite la conceptul inscrierii în pătrat a cercului, datând din vremuri vechi, amintind şi de proporţiile ideale ale Omului Vitruvian al lui Leonardo da Vinci şi, desigur, de francmasoni.
Dar, la fel de mult ca arhitectura, poziţionarea lăcaşelor de cult proiectate de Hawksmoor a provocat speculaţii. Scriitorul Iain Sinclair a descris felul în care bisericile "arhitectului diavolului" formează triunghiuri şi pentagrame şi "păzesc, marchează ori stau pe" sursele de putere ocultă ale oraşului. Sinclair oferă chiar şi hărţi, în lucrarea sa din 1975, Lud Heat, pentru a evidenţia aliniamentele care, după el, ar arăta clar adevărata afiliere - satanică - a lui Hawksmoor.

Sinclair a fost primul care a făcut legătura dintre bisericile arhitectului britanic şi unele dintre cele mai şocante crime din istoria Londrei - omuciderile, acum uitate, din Ratcliffe Highway, săvârşite în 1811, precum şi masacrul din 1888 comis de Jack Spintecătorul. Sinclair sugerează că influenţa malignă a bisericii creştine din Spitalfields este atât de mare, încât favorizează producerea actelor de violenţă în vecinătatea să. Ideea că Hawksmoor lucra cu forţe întunecate a fost rafinată ulterior, în romanul From Hell al Alanei Moore. Această relatare implică o teorie unificată a conspiraţiei, care îl leagă pe arhitect de francmasoni şi de crimele lui Jack Spintecătorul.
Moore a imaginat o legătură între crimele Spintecătorului şi francmasoni, deoarece jurământul secret depus pentru intrarea în rândul acestora din urmă include o descriere foarte colorată a presupuselor pedepse suportate în cazul trădării cauzei, între care se menţionează şi tăierea gâtului sau declaraţia: "sânul meu stâng să fie despicat, iar inima şi organele vitale să îmi fie scoase din trup şi aruncate peste umărul stang" şi "corpul meu fie tăiat de la jumătate". Francmasonii insistă asupra ideii că acest jurământ este pur simbolic şi că pedepsele nu au fost niciodată aplicate cu adevărat celor care l-au încălcat. Un număr de comentatori, totuşi, a sugerat că felul în care victimele lui Jack Spintecătorul erau mutilate respectă, într-o bună măsură, "indicaţiile" morbide din jurământ. Dar, chiar dacă asasinul ar fi fost un fel de emisar al pedepselor masonice, acest lucru tot nu dezleagă prea multe mistere. Victimele erau, de cele mai multe ori, alese din rândul prostituatelor. Să fi fost aceste crime avertismente, sau aveau un alt scop simbolic? Era Spintecătorul un francmason alienat? Sau cade totul, după cum sugerase Sinclair, în seama influenţei tiparelor arhitecturale tenebroase ale lui Hawksmoor?

După masca raţiunii
Obsesia pentru geometria mistica nu a fost reflectată doar în lăcaşele de cult. John Byrom a fost un alt francmason, geometru şi membru al Cabalei, din aceeaşi eră cu Wren şi Hawksmoor. O colecţie de desene detaliate a fost recent descoperită în lucrările lui Byrom, sugerând că o bază geometrică şi astrologică s-a aplicat nu doar pentru multe dintre bisericile Londrei, dar şi în cazul marilor teatre ale capitalei engleze.
Influenţa masonică asupra Londrei nu a încetat după Reconstruire. La începutul secolului al XIX-lea, francmasoneria s-a bucurat de o perioadă de popularitate mai deschisa. Prinţul Augustus Frederick, duce de Sussex, al şaselea fiu al lui Gerge III, a devenit primul Mare Maestru al Marii Loji Unite a Angliei. Izolarea şi secretomania s-au mai relaxat, iar între masonii faimoşi ai momentului se numărau ducele de Wellington şi arhitectul Sir John Soane. Acesta din urmă era - destul de potrivit pentru un mason - fiu de constructor. Lucrările sale includ şi Banca Angliei, poate cea mai semnificativă emblemă a puterii în noul secol. Lucrările lui Soane la Bancă au continuat vreme de 45 de ani, iar el o descria că fiind "mândria şi combustibilul vieţii mele".

O bancă trebuie să proiecteze o imagine a solidităţii şi stabilităţii, iar clădirea Băncii Angliei, construită de Soane, o veritabilă catedrală a finanţelor, a reuşit întocmai acest lucru. După o perioadă tulbure, în anii 1790, instituţia şi-a redobândit reputaţia, rămânând onestă şi fermă în mijlocul unei transformări globale. Clădirea bancară a lui Soane a fost demolată în anii 1920, o acţiune descrisă de specialistul în istoria arhitecturii Nicholas Pevsner drept "cea mai mare crimă arhitecturală din Londra secolului al XX-lea". Doar pereţii exteriori ai clădirii mai există astăzi. O alta operă capitală a lui Soane a fost Amfiteatrul Francmasonilor din strada Great Queen, loc de întâlnire pentru sute de loji şi cămin al Marelui Templu. Chiar masonii admit că aspectul acestei clădiri conţine o multitudine de simboluri esoterice, care ar fi înţelese pe deplin numai de către iniţiaţi. Într-un spirit al transparenţei, Amfiteatrul este astăzi prezentat publicului, prin tururi cu ghid. Soane a lăsat în urmă şi un monument închinat sieşi, transformându-şi locuinţa şi studioul de lucru într-un remarcabil muzeu care îi dezvăluie "preocuparile eclectice, experimentale, fantastice şi, mai presus de toate, iluzioniste". Încă o data, din spatele măştii raţiunii, răzbate spiritul ocult.

Ochiul din Piramidă
Nu este un secret faptul că toate clădirile au - atât prin arhitectură, cât şi prin amplasare -un impact important asupra oamenilor care trăiesc în ele. Este, la nivel esoteric, obiectul de studiu al psihogeografiei. Asociaţia Psihogeografica din Londra (LPA) este una dintre organizaţiile promotoare ale acestei viziuni. Activitatea sa ar consta, îndeosebi, din proclamaţii grandioase şi instigări la revoluţii geo-psihice. LPA ar putea fi o încercare validă de remodelare a percepţiei noastre asupra mediului, sau numai o glumă. Se pare că reprezentanţii LPA ar împărtăşi punctul de vedere al celor care au dorit să transforme Londra într-un Nou Ierusalim simbolic. Totuşi, dacă francmasonii ar fi Illuminati puternici şi plini de secrete, atunci LPA ar reprezenta Rebeliunea anarhistă, ce revendică oraşului pentru mase.
Chiar şi astăzi, în rândul construcţiilor moderne, Londra are un număr important de clădiri ce par să fie tributare mai degrabă lumii oculte decât funcţionalităţii. Turnul One Canada Square, mai bine cunoscut sub denumirea de Canary Wharf (denumire incorectă, de altfel, Canary Wharf fiind, de fapt, districtul londonez în care se află clădirea), este "încoronat" de o opulentă piramidă cu un "ochi" strălucitor (o sursă de lumină) în vârf. Cu greu s-ar putea realiza o întrupare arhitecturală mai reuşită a familiarei imagini a unei piramide cu un ochi în vârf, simbol prezent pe spatele dolarului american.
Arhitectul zgârie-nori-ului One Canada Square a fost Cesar Pelli, care ar fi spus că turnul a fost proiectat cu intenţia de a fi o formă geometrică simplă. Dintre cele patru forme diferite de acoperişuri disponibile, permise de World Financial Center, el a ales piramida, deoarece a găsit-o comună în majoritatea culturilor, potrivit propriei declaraţii. Dar piramidele nu sunt tocmai comune culturii occidentale, chiar dacă Hawksmoor a adăugat câteva prin creaţiile lui arhitecturale. Înălţimea piramidei de pe clădirea One Canada Square se întâmplă să fie de exact 130 picioare, in sistemul anglo-saxon de măsuri (echivalentul a cca. 40 de metri), motiv pentru care unii indivizi pasionaţi de ocultism au sugerat că ea ar fi o întruchipare a celor 13 trepte ale piramidei masonice, iar luminiţa din vârf ar reprezenta Ochiul lui Horus, ceea ce face din clădire cel mai mare obelisc - de inspiraţie egipteană - din lume…

Acum, o noua generaţie de zgârie-nori este pe cale să remodeleze linia de blocuri-turn a Londrei. În Orientul Îndepărtat, spre exemplu, nimeni nu pune la îndoială importanţa amplasării clădirilor. Chiar dacă arhitecţii occidentali nu cred, în general, în Feng Shui, niciun investitor nu vrea să fie parte a ceva care strigă "ghinion". Poate nu ar trebui, ştiind aceasta, să fim atât de surprinşi de pasiunea francmasonilor pentru geometria sacră.
În final, poate că indiciul se află chiar în numele oraşului. Londra se mai numeşte şi Mila Pătrată (chiar dacă are formă dreptunghiulară), iar aici intrăm în domeniul nebulos şi fascinant al exprimărilor voit imprecise, al interpretărilor multiple, al simbolurilor absconse, al cuvintelor cu mai multe înţelesuri... În limba engleză, cuvântul "square" înseamnă şi pătrat, dar mai înseamnă şi o mulţime de alte lucruri, printre care şi "echer" - unul dintre principalele simboluri masonice. Echerul semnifică "ceea ce e drept", onestitatea, perfecţiunea, moralitatea, iar unul dintre preceptele masonice recomandă membrilor să-şi "îndrepte faptele după dreapta măsură a virtuţii".

Aşadar, poate că Dan Brown nu ar trebui să îşi fi trimis personajul într-o aventură prin Washington - şi-a ales greşit oraşul. Să fie o scăpare, un act voit sau alte forţe să îşi fi adus contribuţia? Brown a folosit deja o dată Londra, sumar, drept cadru de desfăşurare a acţiunii în popularul său Cod al lui Da Vinci, aşa că, probabil, avea nevoie de un nou oraş; de preferat, de această dată, unul care să îi reprezinte în mai mare măsură pe numeroşii săi fani americani.